duminică, 9 ianuarie 2011

ÎCCJ a suspendat HG 735/2010 privind pensiile militare de stat

Prin decizia ÎCCJ, din 7 ianuarie 2011, instanța supremă a suspendat definitiv HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, ale polițiștilor și ale funcționarilor din penitenciare.


Reclamanții au atacat HG 735/2010 în primă instanță (Curtea de Apel Cluj), invocând că actul a fost promovat cu încălcarea dispozițiilor privind transparența decizională, fiind publicată în M. Of. fără a fi fost adusă anterior la cunoștința publicului. Reclamanții au mai invocat faptul că mulți dintre militari sunt în imposibilitatea fizică de a face rost, în timp util, de actele cerute pentru recalculare, ceea ce va duce la discriminări. Avocații reclamanților au susținut că HG este neconstituțională și imorală îngrădind accesul ulterior la justiție al celor care vor dori să conteste recalcularea pensiillor.


Curtea de Apel (CA) Cluj,  a admis, la 28 septembrie 2010, cererea reclamanților. Astfel, Curtea de Apel suspenda executarea HG 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat etc, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.


Guvernul a formulat un recurs împotriva sentinței nr. 338/2010, pronunțate de Curtea de Apel Cluj. ÎCCJ a respins recursul Guvernului, prin decizia din 7 ianuarie 2011.

Astfel, HG 735/2010 rămâne irevocabil suspendată la aplicare conform dispozitivului sentinței instanței clujene.